Directly to the north of Jiu Valley lie the ruins of the Dacian capital of Sarmizegetusa Regia and the six citadel fortresses (Sarmizegetusa, Costești-Blidaru, Piatra Roșie, Costeşti-Cetățuie, Căpâlna and Băniţa) built to protect the capital from the invading legions of Roman Emperor Trajan during the Dacian Wars (AD 101–102, 105–106).
A historical description according to the UNESCO Advisory Body Evaluation is as follows:
“The civilization of the Getes (Getae) and Dacians can be distinguished in the Thracian world long before Herodotus first referred to them in the 7th century BC. The Getes inhabited the Danube plain and the Dacians the central and western part of the region between the Carpathians and the Danube. Their close cultural and linguistic links are emphasized by several ancient authors.
Theirs was a typical Iron Age culture, practising agriculture, stock-raising, fishing, and metal-working, as well as trade with the Greco-Roman world, shown by finds of luxury goods and coinage. When Greek colonies such as Histria, Tomis, Odessos, etc were established along the northern shores of the Black Sea in the 7th century BC, the Geto- Dacian rulers established close links with them and extended their protection. This cultural interchange had a profound effect on societies in the region. The other major cultural influence, adopted by the warrior aristocracy, came from the Scythians who inhabited the regions to the north and east.
During their expansion that began in the 4th century Celtic peoples settled in modern Transylvania and established a hegemony over the region because of their superior weaponry. However, their influence waned from the mid 3rd century BC onwards. A new Geto-Dacian form of territorial organization appeared in the early 2nd century BC, at the same time as important technological developments (wheelmade pottery, iron ploughshares, use of stone for building). It was based on the dava, the central place of a tribal territory; these contained many sacred sites (temenoi) and other forms of cult centre.
The process whereby the earlier fragmented tribal structure became centralized is not understood, but there is abundant evidence that the Geto-Dacian civilization flourished from the 1st century BC onwards, thanks to the intelligence and pragmatism of its rulers and of its priests. A Hellenistic form of kingdom was evolved by Burebişta (82-44 BC), supported by a warrior aristocracy and with its heart in the Orašţie Mountains around the sacred mountain Kogaionon where the sacred city was built, Sarmizegetusa Regia. It became master of the entire Black Sea coast, absorbing the Greek colonies.
After the death of Burebişta his kingdom was divided up into smaller territories, but Sarmizegetusa retained its primacy; it became in effect the first (and only) true town in Dacia. The Dacian rulers became increasingly involved in the internal politics of the Roman Empire, and suffered accordingly from punitive expeditions. The lower Danube frontier (limes) was constantly the scene of cross-border raids and minor campaigns. This entered a new phase in AD 86, which marked the beginning of a series of Roman-Dacian wars.
In the spring of 101 the Roman Emperor Trajan, having secured his Rhine frontier, took the offensive against the Dacians. Decebalus unified the Dacian kingdoms and concentrated his forces in the Orašţie Mountains, where he submitted to Trajan. An uneasy distribution of territory ensued, broken in 105 when Decebalus seized the Roman governor Longinus. This time he could not hold the Dacians together against the powerful Roman army. His capital and his fortresses were overwhelmed and Decebalus himself committed suicide to avoid capture. This campaign is graphically depicted in the reliefs running round Trajan’s Column in Rome.
Dacia became a Roman Imperial province, and its fortresses were slighted. New Roman towns were created, but none of them on the site of the Dacian settlements, with the exception of Sarmizegetusa, which was given the resounding Roman name Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Dacia was to remain part of the Roman Empire until 274, when the Emperor Aurelian abandoned it in the face of irresistible pressure from the Goths.
Source: Advisory Body Evaluation “
| UNESCO World Heritage Site | |
|---|---|
 Ruins of sanctuaries and solar disk at Sarmizegetusa Regia, Romania | |
| Location | Romania |
| Includes | Sarmizegetusa, Costești-Cetățuie, Costești-Blidaru, Luncani-Piatra Roșie, Bănița and Căpâlna |
| Criteria | Cultural: ii, iii, iv |
| Reference | 906 |
| Inscription | 1999 (23rd Session) |
  Dacian Fortresses of the Orăștie Mountains (Romania) | |
Built in murus dacicus style, the six Dacian Fortresses of the Orăștie Mountains (Romanian: Cetăți dacice din Munții Orăștiei), in Romania, were created in the 1st centuries BC and AD as protection against Roman conquest, and played an important role during the Roman–Dacian wars.
Their extensive and well-preserved remains present a picture of a vigorous and innovative ancient civilization.[citation needed] Today, treasure-hunters sometimes search the area, as Romania lacks legislation in this domain (see Archaeological looting in Romania).
The six fortresses — Sarmizegetusa Regia, Costești-Cetățuie, Costești-Blidaru, Piatra Roșie, Bănița, and Căpâlna — that formed the defensive system of Decebalus were designated as a UNESCO World Heritage Site in 1999. All the sites are in Hunedoara County, except for Căpâlna, which is in Alba County.
Sarmizegetusa Regia
[edit]The town of Sarmizegetusa Regia was the capital and major fortress of the Dacian kingdom, probably built in the mid first century BCE. It consisted of perimeter walls and fortifications, a sacred precinct, and a settlement area primarily for nobles and supporting servants. It was located at the top of a 1,200 metres (3,900 feet) hill with excellent visibility of the surrounding lands. The sacred precinct was on the east side of the town, with a prominent plaza and circular shrines. There were two settlement areas one on the east side and a larger one on the west. In addition to dwellings they included workshops, storage buildings, and agricultural processing areas. Notable for the time is a distribution system for drinking water that used ceramic pipes.[1]
Costești-Cetățuie
[edit]Costești-Blidaru
[edit]Piatra Roșie
[edit]Piatra Roșie, which means Red Rock, was a Dacian hill fort two days march to the west from Costești-Cetățuie, at Luncani in Boșorod commune. It was built in two phases. In the first phase a long (102 m) rectangular main citadel was built at the height of land[2] with watch towers on each end and two outlying watch towers. Later the larger area inside the watch towers was enclosed with walls.[3] It appears that the hilltop was flattened in the process in order to produce a usable space.[4]
Gallery
[edit]-
-
Fortress of Blidaru
-
Fortress of Blidaru
-
-
Andesite sanctuaries, Sarmizegetusa Regia
-
Sarmizegetusa Regia the great circular sanctuary (sacred area)
-
-
Small limestone sanctuary, Sarmizegetusa Regia
-
Solar disc, Sarmizegetusa Regia
-
Murus dacicus, Sarmizegetusa Regia
-
Paved Dacian road, Sarmizegetusa Regia
-
Dacian artifact from Piatra Roșie site. It is still a subject of debate if it is an umbo shield or a gate decoration.
.jpg)
See also
[edit]- Burebista
- List of Dacian towns
- Murus dacicus
- Sarmizegetusa Regia
- List of World Heritage Sites in Romania
- Seven Wonders of Romania
Notes
[edit]- ^ Mallows, Lucy (2008) Transylvania Bradt Travel Guides, Chalfont St. Peter, Bucks, United Kingdom, page 219, ISBN 978-1-84162-230-9
- ^ Aerial photograph shows hill at Luncani. Oltean, Ioana Adina (2007) Dacia: landscape, colonisation and romanisation Psychology Press, London, page 81, ISBN 0-415-41252-8
- ^ MacKendrick, Paul Lachlan (1975) The Dacian Stones Speak University of North Carolina Press, Chapel Hill, North Carolina, pages 58–60, ISBN 0-8078-1226-9
- ^ Oltean, Ioana Adina (2007) Dacia: landscape, colonisation and romanisation Psychology Press, London, page 95, ISBN 0-415-41252-8
Further reading
[edit]External links
[edit]- UNESCO: The Dacian Fortresses of the Orastie Mountains
- Regional portal with locations and information related to the six Dacian Fortresses of the Orăștie Mountains [dead link]
- Virtual 3D reconstruction of the Dacian fortresses
| Tribes (List) | |||||||||||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Kings |
| ||||||||||||||||
| |||||||||||||||||
Wars with the Roman Empire |
| ||||||||||||||||
| Roman Dacia / Free Dacians |
| ||||||||||||||||
| Research | |||||||||||||||||
| |||||||||||||||||
| Fortărețe dacice din Munții Orăștiei | |
| Patrimoniul Mondial UNESCO | |
 | |
| Țara |  România  |
|---|---|
| Unitate administrativă | Bănița, Hunedoara Boșorod, Hunedoara Orăștioara de Sus, Hunedoara Săsciori, Alba |
| Criterii | (ii), unic unei tradiții culturale, obiectivul ilustrează un stadiu semnificativ în istoria oamenilor |
| Referință | 906 |
| Anul | 1999 (Sesiunea a 23-a) |
 Fortărețe dacice din Munții Orăștiei Fortărețe dacice din Munții Orăștiei (România) | |
| Coordonate | 45°37′23″N 23°18′43″E / 45.6231°N 23.3119°E |
| * Lista Patrimonului Mondial ** Regiunile după clasificarea UNESCO | |
Modifică date / text  | |
Construite în stilul murus dacicus, cele șase fortărețe dacice din Munții Orăștie, din România, au fost ridicate între secolul I î.Hr. și secolul I d.Hr. pentru apărare și protecție contra cuceririi romane.
Rămășițele lor extinse și bine păstrate prezintă o imagine a Epocii Fierului viguroase și inovative. În ziua de astăzi vânătorii de comori caută în zonă, pentru că România duce lipsă de legislație în acest domeniu.
Cele șase fortărețe (Sarmizegetusa Regia, Luncani - Piatra Roșie, Costești - Blidaru, Costești - Cetățuie, Căpâlna și Bănița) care au format sistemul defensiv al lui Decebal, fac acum parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO.
Cetatea Sarmizegetusa
[modificare | modificare sursă]Capitala regatului dac, construită probabil la mijlocul secolului I î. Hr., cuprindea în perimetrul său cetatea, zona sacră și așezarea civilă. Referitor la cetatea Sarmizegetusa Regia, putem afirma că zidurile ei, ridicate în tehnica "murus Dacicus", înconjurau un mamelon aflat la 1000 de metri altitudine, respectând configurația terenului. După cucerire, romanii au reamenjat cetatea, mărindu-i suprafața, fără a respecta însă traseul zidurilor dacice sau tehnica de construcție a acestora.
La cca. 100 m est de cetate, pe două terase, se află zona sacră, la care duce un drum pavat cu lespezi de calcar, calea de acces terminându-se într-o piațetă. În acest spațiu au fost amplasate sanctuare de plan rectangular și circular, unele fiind construite din piatră de calcar, iar altele din andezit.
Așezarea civilă formată din cartierele de est și de vest, se întindea pe câteva zeci de terase, constituind cel mai amplu complex de locuire dacică documentat până în prezent. Aici se aflau grupuri de locuințe, ateliere meșteșugărești, depozite, hambare, instalații de captare și distribuire a apei potabile. Într-una din aceste locuințe a fost descoperit celebrul vas ceramic cu ștampila "DECEBALUS PER SCORILO".
Cetatea Costești – Cetățuie
[modificare | modificare sursă]Fortificația acesteia constă dintr-un val de pământ cu palisadă, lat la bază de cca. 6–8 m și cu o înălțime de 2–2,5 m, care proteja partea superioară a dealului, platoul și terasele. Pe platou se află urmele a două turnuri-locuință, construite, la bază, cu temelii de piatră și în partea superioară din cărămizi (chirpici). O scară monumentală, din piatră fasonată, lată de 3 m, ducea la unul dintre aceste turnuri. Pe laturi era prevăzută cu jgheaburi pentru scurgerea apei, iar în față cu o poartă de lemn.
Cetatea de la Costești a fost reședința unora dintre regii geto-daci. Situată la intrarea în valea apei Grădiștea, centrul de la Costești a constituit principalul avantpost al capitalei dacice de la Grădiștea Muncelului. Distrusă în timpul primului război daco-roman, în 102 p. Chr., cetatea a fost grabnic refăcută și apoi definitiv distrusă și apoi abandonată în anul 106 p. Chr., odată cu cucerirea Daciei de către romani. Ruinele ei au servit drept carieră de piatră pentru construirea castrului de la Bucium [C.P.]
Cetatea Costești - Blidaru
[modificare | modificare sursă]
Blidaru, este un platou situat la SV de com. Orăștioara. de Sus (jud. Hunedoara), la alt. de 705 m, unde se află ruinele cetății dacice cu același nume, integrată în principalul nucleu al sistemului defensiv antiroman din zona Munților Orăștiei. Situată pe culmea Blidaru, la o altitudine de 703 m, fortificația cuprinde două incinte, unite între ele, având împreună șase turnuri puternice de observație.
Piatra Roșie
[modificare | modificare sursă]Înălțime submontană (832 m alt.) în zona Munților Orăștiei, situată pe teritoriul com. Boșorod (jud. Hunedoara), pe al cărei platou a fost ridicată o cetate dacică datată la finele sec. 1 a. Chr. și în sec. 1 p. Chr. Cetatea a fost prevăzută cu o dublă fortificație. Cetatea, ridicată din piatră, are formă patrulateră, cu laturile de 102 x 45 m, fiind prevăzută cu patru turnuri de apărare, situate în colțurile incintei, iar un al cincelea fiind situat la mijlocul laturii de est a fortificației.
Așezarea de la Fețele Albe
[modificare | modificare sursă]Situată pe coasta de sud, însorită, a dealului Muncelului, despărțită fiind, printr-o vale îngustă de înălțimea pe care se păstrează ruinele de la Sarmizegetusa Regia. Alături de construcțiile civile trebuie remarcată existența aici a unui sanctuar circular cu stâlpi de piatră, descoperit pe terasa a IV-a. El a fost distrus, ca și așezarea, în urma unui mistuitor incendiu ce a avut loc, foarte probabil, în timpul celui de-Al Doilea Război Daco-Roman (105 - 106 d. Hr.).
La Costești
[modificare | modificare sursă]Primul pe care vizitatorul îl întalnește este sanctuarul aflat în interiorul fortificației și este orientat pe direcția NE – SV. El era constituit din 4 șiruri de cate 15 coloane. În cazul acestui edificiu, nu toate coloanele de lemn aveau drept bază tamburi de calcar. În partea dinspre nord a sanctuarului, în zona unde stanca masivă urcă mult, lăcașurile de sprijin ale coloanelor au fost amenajate în ea.Cercetările întreprinse în anul 1977 au dovedit ca acest sanctuar a fost demontat de către daci în preajma celui de-al doilea razboi daco-roman, probabil distrus la acea dată. De la acest sanctuar, se coboară o mică pantă, pentru a ajunge pe o terasă de pe latura nordică a dealului, unde găsim un alt sanctuar descoperit imediat după începerea săpaturilor în cetate. El este situat în afara valului de pamant și este orientat pe direcția NV – SE. Se compunea din 4 șiruri a cate 15 tamburi. Tamburii din piatra de calcar constituiau, de fapt, baze pentru coloanele durate din lemn, care, probabil, susțineau acoperisul templului respectiv. În partea opusă acestuia, pe o terasă din partea de SE a înalțimii, se gasește alt aliniament constituit din 6 șiruri a cate 7 tamburi de calcar. În preajmă, pe altă terasă, întalnim cel de-al patrulea sanctuar a cărui orientare este NE – SV; el are în componență 6 rânduri a câte 6 tamburi fiecare.
La Sarmizegetusa
[modificare | modificare sursă]Începând din Lunca Grădiștii și până lângă zidul sudic al cetății dacice și ramura de vest a buclei sale, drumul era pavat cu piatră locală. Astăzi din tronsonul drumului pavat cu lespezi de calcar și mărginit de borduri este vizibilă doar porțiunea care coboară de la actuala poartă de est a cetății spre zona sacră și extremitetea piațetei de lângă marele sanctuar circular; celelalte porțiuni sunt acoperite cu pământ pentru a le proteja de acțiunea distructivă a apei provenite din precipitații. La Sarmizegetusa se întâlnesc două feluri de sanctuare, de tipul aliniamentelor: rectagulare și circulare în total în număr de 11, dintre care 9 sunt rectangulare, ridicate în perioade de timp diferite, delimitate de domnia lui Burebista și de războaiele de la începutul secolului al II-lea e.n. Construcțiile din piatră de calcar sunt datate pe durata domniei lui Burebista și a urmașilor săi, până la Diurpaneus-Decebal, iar acela din andezit, se pare, numai pe timpul ultimului rege dac. Pe terasa a XI-a, sanctuarul vechi de calcar este orientat pe direcția NE – SV. El a fost cercetat în mai multe campanii de săpături, ultimele desfășurate în 1980, cu ocazia începerii lucrărilor de restaurare și conservare din cetatea de la Sarmizegetusa Regia.
Paralel cu sanctuarul mare de calcar dar pe o terasă ceva mai ridicată, găsim un alt sanctuar, tot din calcar, cu 3 șiruri a câte 4 baze, orientat NE – SV. Cel mai mare este circular, constituit din mai multe elemente. La exterior se află un cerc format din 104 blocuri de andezit, așezate pe nivelul antic, unul lângă celălalt, fiecare bloc având o lungime de 0,80 – 0,99 m, grosimea de 0,47 – 0,50 m și înălțimea de 0,43 – 0,45 m. Lipit de acesta, dar cu circa 10 – 12 cm mai sus, în interior, avem cel de-al doilea cerc din stâlpi de andezit format din șase stâlpi înguști plus unul lat, care se repetă de 30 de ori; stâlpii înguști erau terminați în partea superioară din cepuri patrulatere, de 9 – 10 cm ; înalțimea lor trebuia să fi fost, inițial, de aproximativ 1,20 – 1,35 m. La aproximativ 3,65 m de la rândul interior de stâlpi de piatră se află un alt cerc, dar de această dată constituit din 84 de stâlpi de lemn, așezați la 35 – 40 cm unul de celălalt, al căror diametru, la nivelul solului era de apoximativ 40 cm; acești stâlpi erau înfipți în pământ până la adâncimea de 1,40 – 1,60 m. Fiecare avea la bază câte un bloc de calcar, cu menirea de a susține stâlpul și de a-l împiedica sa se afunde; porțiunea de stâlp care se găsea în pământ avea, de cele mai multe ori, formă circulară, iar partea care se ridica deasupra solului era cioplită în patru muchii, permițând realizarea unui perete circular cu lipitură de lut; în fiecare stâlp erau înfipte piroane terminate în inel sau în "L", cu floare mare, rotundă sau rectangulară. Spre deosebire de cercurile de piatră, cercul stâlpilor de lemn este întrerupt de 4 praguri, marcate prin blocuri de calcar, ce constituiau intrările în acest spațiu.
Sanctuarul mai avea, în centrul său, un șir de 34 de stâlpi de lemn, aranjați în forma unei potcoave orientată cu deschiderea spre sud-est. Stâlpii sunt identici cu cei din cercul precedent, fiind înfipți în pământ ceva mai sus și, de asemenea, sprijiniți pe câte un bloc de calcar. La câțiva metri de sanctuarul mare circular, s-a dezvelit sanctuarul mic circular, al cărui diametru este de 12,5 m. El este constituit din 114 stâlpi de andezit: 101 subțiri și înalți și 13 scunzi și lați. Accesul în acest sanctuar se făcea, ca și în cazul precedent, de pe o platformă orientată nord-est – sud-vest, care se sfârșește în preajma edificiului.
Alături, pe aceeași linie cu micul sanctuar rotund, întâlnim încă două sancuare, de această dată de formă rectangulară construite din stâlpi și coloane de andezit. În prezent, toate aceste piese sunt decapitate, urmare a distrugerii romane.
Galerie de imagini
[modificare | modificare sursă]-
Cetatea Costeşti
-
Cetatea Blidaru
-
Cetatea Blidaru
-
-
Sanctuarele de andezit, Sarmizegetusa Regia
-
Sarmizegetusa Regia Sanctuarul mare circular (Zona sacră)
-
Sanctuarul mare de calcar, Sarmizegetusa Regia
-
Sanctuarul mic de calcar, Sarmizegetusa Regia
-
Discul solar, Sarmizegetusa Regia
-
Murus dacicus, Sarmizegetusa Regia
-
Drum dacic pavat, Sarmizegetusa Regia
.jpg)
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Daicoviciu, Hadrian: Dacii, Editura Hyperion, Chișinău 1991
Lectură suplimentară
[modificare | modificare sursă]- Fortărețe dacice din Munții Orăștiei, Simona Sora, Editura Artec Impresiones, 2009
- Cetăți și așezări dacice în Munții Orăștiei, Ioan Glodariu, Eugen Iaroslavschi, Adriana Rusum, Editura Sport-Turism, 1988
- Cetatea dacică de la Piatra Roșie, Constantin Daicoviciu, Editura Academia R.P.R, 1954
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
- CIMEC - Fortărețe dacice din Munții Orăștiei
- Comisia Națională a României pentru UNESCO
- Institutul Național al Monumentelor Istorice - Cetățile dacice din munții Orăștiei
- Munții Orăștiei - jaful continuă[nefuncțională], 2 iulie 2007, Veronica Micu, Monalise Hihn, Jurnalul Național
- "Multi cercetatori occidentali vin si isi rup masinile prin Muntii Orastiei ca sa vada cetatile dacice", Catalin Manole, Formula AS - anul 2010, numărul 924
Portaluri
| ||||||||
1999 Dacian Fortresses of the Orastie Mountains – map of inscribed properties